Afacere cu gust nipon
Unul dintre creatorii conceptului, actrița Kana Hashimoto, a ajuns în România când era adolescentă. După două decenii, împreună cu omul de afaceri Gabriel Faflei, s-a gândit să deschidă restaurante în care să ofere clienților mâncăruri autentice din țara natală, folosind ingrediente din moștenirea gastronomică tradițională, dar care să fie accesibile și cu o prezentare modernă. Prima locație astfel gândită a fost inaugurată în 2016. Oaspeții au descoperit o experiență gastronomică de neuitat, o conectare memorabilă cu aromele bucătăriei nipone.
“Ideea a fost să creăm o experiență unică în restaurant și o prezență online foarte puternică, luând în considerare nevoile clienților noștri pentru un stil de viață echilibrat. Așa a fost creat primul concept de Ramen-bar din România. Bento Sushi Ramen vine cu o selecție de supe, platouri cu sandwich-uri și sushi. Ne-am dezvoltat frumos, așa că, până acum, avem patru locații proprii și o bucătărie pentru livrări, dar și patru restaurante în Algeria și șase în Malta. Vrem să dezvoltăm și mai mult acest concept de take away fast casual restaurant. De altfel, noi credem că acesta va fi preferat de tot mai mulți oameni de afaceri, pentru că reprezintă viitorul”, a declarat Kana Hashimoto.
Japanos are o reputație solidă în piață, fiind cunoscută pentru calitatea produselor, iar misiunea sa este să ofere cel mai proaspăt și bun gust. Cele mai populare preparate ale lor sunt: ramen, bento și sushi. Fondatorii sistemului de franciză se mândresc foarte mult cu felul principal de mâncare – Ramen, rețeta specială la care folosesc yakibute (carne de porc marinata). Ramen este o supă de carne sau de pește ce conține tăiței și poate fi aromată cu sos de soia și miso. Depinzând de tip, poate conține și alte ingrediente, precum carne de porc, alge, bambus, ceapă verde, ou fiert sau ciuperci. La rândul său, bento este o gustare servită, de obicei, într-o cutie specială și constă în general, din orez, carne sau pește, zarzavaturi și murături. Sushi este tot mai cunoscut în întreaga lume, deși este relativ nou și pentru japonezi, care l-au gătit pentru prima dată la începutul secolului XIX. Preparatul este făcut din orez oțețit sau acrit, combinat cu diferite alte alimente gătite sau în stare crudă.
Meniul celor de la Japanos conține rețete integral japoneze, concepute de bucătari niponi care au deprins pasiunea pentru bucătărie de la bunici. Fondatorii Japanos vor să creeze și să promoveze mereu experiențe culinare sănătoase, autentice, cu o notă urbană. Cât despre valori, ei cred în autenticitate, accesibilitate și eficiență.
Pentru parteneri este un business operațional, iar în locația francizată nu este nevoie de bucătarul sushi. Brandul, versatil din punctul de vedere al locației, poate fi plasat în locații stradale, în clădiri de birouri sau în insule din centrele comerciale. Tododată, are o importantă componentă delivery, piața pe acest segment fiind în creștere în ultimii ani.
Japanos mizează pe experiență și bonitatea dobândită și vrea să accelereze expansiunea națională și internațională.
Cei interesați de această afacere de succes pot găsi mai multe amănunte în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.
Articole citite
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Cu o notorietate în plină ascensiune, franciza Japanos caută pateneri în marile orașe ale României, țara a adoptat acest concept gastronomic nipon și l-a răspândit pe mai multe meridiane.
Franciza românească Japanos, promotoare a gastronomiei din Țara Soarelui Răsare printre europeni, a început expansiunea. Primul ei francizat, Adrian Buzlea, este convins că a făcut cea mai bună afacere alăturându-se acestei rețele.
Japanos se extinde în România, dar și în alte state. Astfel, brandul a deschis un prim restaurant în centrul Parisului, acesta fiind doar un prim pas făcut în vestul Europei.
În general, un restaurant cu sushi nu poate funcționa doar cu doi angajați, dar japonezii pot face asta!, spune directorul de operațiuni al francizei Japanos, Cristina El Majzoub.
Cele mai citite
Jumbo, lanțul de magazine grecești, continuă să-și extindă rețeaua de franciză din Balcani prin deschiderea de noi unități în 2018.
Franciza cu biciclete electrice de închiriat în zone turistice, cu un mijloc de transport și distribuție mobil, tinde să devină una de interes internațional.
Portalul internaţional de rezervări hotel.info a realizat un clasament al celor mai bune evaluări în ceea ce privește serviciile hoteliere din România și Europa.
În urmă cu patru ani, trei prieteni au inaugurat în România Easywash Laundromat Concept, o spălătorie de rufe self service cu program non-stop
Retailerul polonez de proximitate Żabka, cu peste zece mii de magazine, intră pe piața din România, estimând că va deschide aproximativ 200 de unități doar în acest an.
Subiecte populare in Forum
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
https://garanord.md
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
GaraNord.md
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
GaraNord.md
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
Salutare, iaca cand o sa avem un subway care trece si pe la GaraNord.md atunci va fi normal)
Afaceri simple și câștiguri rapide
Ponuka pôžičiek medzi jednotlivcami na Slovensku Hľadáte veriteľa alebo investora pre svoje projekty: Podnikateľské pôžičky, Osobné pôžičky, Pôžičky na...
Soluție pentru o afacere cu viitor
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Soluție pentru o afacere cu viitor
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Soluție pentru o afacere cu viitor
Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai săraci și în lupta împotriva sărăciei și oferim împrumuturi pe termen scurt, mediu și...